Stiu ca n-am mai scris de foarte mult timp pe blog, insa am ajuns din nou intr-o etapa a vietii mele in care singurul lucru care imi mai poate face bine este sa ma descarc scriind.
Cred ca toti ar trebui sa ajungem la un moment dat in viata in punctul in care sa fim nevoiti sa facem diferenta intre ce ne ofera placere si satisfactie si ce iubim. Aceste lucruri nu sunt neaparat complementare. De fapt, as indrazni sa spun ca nu sunt aproape niciodata complementare. Ma rog, in general, oamenii sunt cei care ne ofera sau ne fac sa trecem prin aceste stari. Atunci cand ajungem sa iubim foarte mult pe cineva, tindem sa-i acceptam absolut orice, chiar si ceva ce am fi zis ca n-o sa acceptam sau n-o sa facem niciodata. Sau cel putin, eu sunt asa. Poate ajung chiar in stadiul in care sa nu-mi mai placa multe lucruri la o persoana sau sa nu-mi mai ofere aproape nicio satisfactie compania ei, pentru simplul fapt ca si-a schimbat modul de a gandi sau efectiv nu mai fuzionam. Ei, eu aici nu fac decat sa o iubesc mai mult si sa-mi doresc sa fac si mai multe pentru ea, ca sa ajung iarasi, cu orice pret, la acel echilibru pierdut.
Din pacate, sunt momente in viata cand se produce pur si simplu o ruptura in relatia noastra cu cei din jur, unii chiar prieteni foarte dragi, de o viata. Uneori, vine de la sine, alteori, e provocata de un eveniment mai neplacut, dar fara prea mare importanta, de cele mai multe ori are legatura cu egoismul nostru fara margini. Majoritatea oamenilor o iau ca atare si merg mai departe, se obisnuiesc cu ideea. Eu nu prea reusesc. Sau cel putin, psihic nu pot trece peste, pana in momentul in care nu gasesc o explicatie, o eventuala solutie, un mod de a remedia situatia sau un mod de a o gestiona, de a intelege cauza acestei rupturi. De cele mai multe ori, toate aceste framantari nu-si au locul si nu-si vor gasi niciodata raspuns. Un lucru e sigur: indiferenta ucide! Pana la urma, oamenilor le pasa doar de ei insisi si sufera inutil din cauza comportamentului altora, caci ei insisi nu stiu si probabil nu vor invata vreodata sa fie cu adevarat altruisti.
From DIANA L.: Iulia, nu este prima data cand iti spun ca si eu impart modul tau de gandire. Si sunt mai sensibila de felul meu si nu suport egoismul, nepasarea, rupturile fara nici un fundament... Nietzsche spunea ca ce nu te doboara te face mai puternic, iar daca indiferenta ucide, tocmai ca sa nu mor din cauza ei, am invatat sa nu ma mai astept prea mult de la cei din jur. M-am obisnuit atat de mult cu deceptiile si cu pierderile, incat nu ma mai afecteaza ca inainte. Eu m-am straduit din rasputeri sa nu ma mai afecteze, ca sa nu cad intr-o depresie fara iesire. Cred ca cine renunta la tine cu usurinta nu-si da seama de valoarea ta ca persoana, iar cand va stii cat valorezi, va fii prea tarziu.
RépondreSupprimerCe commentaire a été supprimé par l'auteur.
RépondreSupprimerAi perfecta dreptate. La fel incerc si eu sa raspund indiferentei cu indiferenta, dar in unele cazuri pur si simplu nu mai am putere, mi se pare ca am dat prea mult in acea relatie ca sa o pot lasa sa se duca de rapa in cel mai absurd mod cu putinta. Insa daca nu am merge toti pe principiul ca ce nu te doboara, te face mai puternic, am trai intr-o lume de nebuni. Merci de comment, te pup!
RépondreSupprimerDragostea si celelalte sentimente sunt o arta :). Nu e o stiinta exacta, si nu exista asa multi artisti pe lume, hm ? Oricum, majoritatea care cauta dragoste adevarata sunt rari, luand in considerare ca majoritatea cauta... altceva :) ca sa nu fiu rau. Ne raman noua persoanele simpatice... fete, baieti, fiecare ce doreste :P
RépondreSupprimerO sa-ti placa viitorul, comparativ cu prezentul/trecutul, parerea mea :)