Some call it "best friendship", or call one of his/her friends "the best/his best friend". Pentru mine, asta sună puțin cam banal. În concepția mea, acest "best friend", se infiltrează în viața ta, își face apariția nu se știe de unde și, nu se știe cum, ajungi să petreci cu el/ea cel mai mult timp și atunci, cică devine automat cel mai bun prieten al tău. Asta se întâmplă cam de la o vârstă fragedă și durează de obicei până în adolescență inclusiv. Nu mă întelegeți greșit, nu înseamnă că pe această perioadă, un singur om întruchipează această funcție de best friend!! Pot fi n la puterea n astfel de best frienzi...Cred că acest concept de "best friend"este ceva ce societatea ne-a inoculat încă din fragedă pruncie, e un fel de "must have", nu-mi pot explica de ce. Și de regulă, această mirobolantă prietenie se termină odată ce tu sau ea vă găsiți perechea sau mai rău...când o (de obicei, fetele sunt așa curve!) prinzi în pat cu iubitul tău! sau măcar făcându-i avansuri...încercând, uneori reușind, să-ți fure iubitul...și cred că asta se întâmplă mai des decât credem, pentru că, automat, dacă sunteți best frienzi, înseamnă că ai multe în comun cu ea, deci o să ți-l dorești și pe iubitul ei.
DAR...dacă această prietenie ar dura o eternitate?? dacă ar fi o prietenie sublimă?? unde nu încap astfel de mojicii?? și unde nu poți CONCEPE măcar ideea de a-i fura iubitul persoanei celei mai apropiate de sufletul tău? dacă te-ai identifica cu acea persoană, fără să aveți totuși prea multe în comun? dacă ai face pentru ea uneori lucruri pe care poate nu le-ai face nici pentru tine însuți? dacă ai duce această prietenie până la paroxism??
Ei, paroxistică sau nu, vă zic eu că există...în viața mea au fost două astfel de prietenii. Și mereu, mereu mă întreb, cum de e posibil să ții atât de mult la o persoană de același sex încât să creezi aproape o dependență pentru ea? Nicidecum atracție sau dependență sexuală, cine mă cunoaște știe cât de mult îmi doresc o relație amoroasă, cu o persoană de sex opus, normal...oare e doar un refugiu, un mod de a-mi alina oarecum lipsa unui iubit, și sentimentul se va diminua foarte tare odată cu apariția superbului iubit? sau e ceva puternic, ce va ține forever? un alter-ego, o completare a ceea ce-mi lipsește mie, a ce-mi doresc să am și nu pot? sau e un sentiment matern sau fratern, care iarăși mi-a lipsit/îmi lipsește? Orice ar fi, îmi dă putere și forță imensă și mă face să sufăr enorm, toate în același timp. Și oricum ar fi, nu cred că e posibil să fie un sentiment împărtășit.
Ați mai simțit careva vreodată așa ceva? or I'm a freak? Întotdeauna mi-a fost cumva teamă să deschid acest subiect, poate pentru că e ciudat, însă cred că vreau păreri...dar decât unele răutăcioase, mai bine vă abțineți. :P
Iar acum că m-am descărcat, mă reîntorc la treburi mai "științifice" ;)...pe curând!
As dori sa fac mai intai o remarca: nu doar fetele sunt curve, si baietii sunt curvari:p
RépondreSupprimerEu credeam in conceptul de prietena cea mai buna cand eram mai tinerica. Azi ma simt fericita cu prietenii pe care ii am, fara sa am nevoie pt asta de a face o ierarhie. Probabil totusi in cazul meu, prietena cea mai buna este sora mea, insa dicnolo de asta, toti prietenii imi sunt la fel de aproape de suflet, si, in funcite de circumstante ei imi ma sustin cum pot mai bine.
Parerea mea e ca, sustinand ca o anumita persoana e cea mai buna prietena a ta, sau prieten, ii indeparteaza putin pe ceilalti. Si nu e corect, ei merita aceeasi pretuire din partea ta; chiar cred ca un om care ti-a fost altauri o data, are aceleasi merite ca si acela care ti-a fost alaturi de nenumarate ori. Pentru ca nu frecventa cu care va vedeti sau ajutati e importanta, ci energia care se creeaza intre doi sau mai multi oameni ...pupicei alexandrini:p
Nu m-si inteles...nu am zis ca fac o ierarhie, insa eu pur si simplu mereu am avut nevoie (si a venit de la sine) sa am o persoana mai aproape de suflet decat altele. Asta nu inseamna ca fac diferente intre prietenii mei si ca nu-i tratez pe fiecare la fel...dar degeaba zici, ca exista grade de prietenie, oricat ai vrea sa nu fie. Unii ti-s prieteni de cafea, altii mai mult colegi, altii la iesiri de tot soiul, iar altii, pe care chiar te bazezi pentru absolut orice (sau ai vrea), care te provoaca la o multime de chestii si cu care ai cele mai interesante discutii. Sunt insa si persoane care n-au nevoie de asa ceva...it's just my opinion...Merci, draga! te pup
RépondreSupprimerCred ca sunt o persoana norocoasa, niciuna din prietenele mele (si aici ma refer nu neaparat la the best friends, ci in general) nu a incercat sa imi fure iubitul :))
RépondreSupprimerlasand gluma la o parte, eu cred ca avem nevoie de o astfel de persoana. sau daca avem o personalitate multi-fatetata, de mai multe. cu partenerul pur si simplu nu poti discuta anumite chestii. sau poti, dar nu iti va da un feedback multumitor. e important de retinut ca multe din prietenii sunt trecatoare. asta nu e motiv de suferinta pentru mine. si noi ne mai schimbam pe parcurs si e normal sa mai pierdem din prieteni, sa mai castigam altii...atat timp cat sunt prietenii care se bazeaza pe afinitati si nu exista ranchiuna si minciuni...go for it. da, exista posibilitatea sa intervina raceala...this is life, i take it as it is :D
Imi vine sa-ti dau like la comment :)) Ai mare dreptate, we must take it as it is, cred ca altfel o si luam razna...bine, eu sunt o fire putin mai visatoare asa, dar sunt totusi constienta ca lucrurile se schimba si trebuie sa ne adaptam dupa cursul vietii. Multu! :-*
RépondreSupprimerRabdare si optimism ;)) cineva te va lua in brate curand, si vei uita de toate astea, ai sa vezi.
RépondreSupprimerSa te-auda Doamne-Doamne, Adi!!mai poti sa-mi dai si tu cate-un telefon, ca nu strica...pe curand, sper!
RépondreSupprimer