Care sunt întrebările esențiale din viața noastră? De ce trăim, de ce ne naștem, care e scopul nostru? Și mai ales...de ce iubim? De ce avem așa mare nevoie de a iubi?? Oare de ce nu putem trăi fără iubire, de ce nu putem trăi singuri, fără cineva care să ne poarte de grijă, pe care să dădăcim, să răsfățăm, să iubim, să alintăm și el/ea să facă la fel la rândul său? Iar dacă nu găsim persoana aia care să ne iubească, de ce încercăm inevitabil să ne refugiem în altii? Și dacă nu se poate în alții, atunci în altceva (gen țigări, droguri, beții), care să ne calmeze aceste răni și frustrări refulate? De ce sunt atât de mulți oameni nenorociți, fără chef de viață, frustrați, care nu si-au găsit perechea potrivită și, nesuportând singurătatea,
au ales o cale de compromis, care în final, nu le-a adus decât suferință și amărăciune?? Când și cum știm cine e perechea potrivită? Ce facem dacă n-o găsim? Ne refugiem în ce ne stă la îndemână, sau întreprindem o adevărată călătorie, o căutare neîntreruptă, o luptă pentru a o găsi? Ne rugăm pentru asta? De ce ne e atât de greu să trăim fără sex? E ca și cum toate ar porni de la asta...probleme hormonale, depresie, stări de anxietate, angoasă, agitație nejustificată...Iar dacă facem asta cu cineva care nu ne transmite nicio emoție sau stare profundă și cu care nu avem nicio conexiune, atunci nu simțim nimic in momentul acela și ne simtim apoi și mai singuri, mai fazi, mai dezgustați de noi înșine, mai goi și mai neîmpliniți? Cum ne mai putem conecta cu divinitatea după așa o experiență?? Cât de greu e? Sau nici nu ne mai gândim să o facem?? De ce ne este atât de frică de singurătate? Sunt sigură că nu sunt singura care și-a pus astfel de întrebări...voi ce părere aveți?
au ales o cale de compromis, care în final, nu le-a adus decât suferință și amărăciune?? Când și cum știm cine e perechea potrivită? Ce facem dacă n-o găsim? Ne refugiem în ce ne stă la îndemână, sau întreprindem o adevărată călătorie, o căutare neîntreruptă, o luptă pentru a o găsi? Ne rugăm pentru asta? De ce ne e atât de greu să trăim fără sex? E ca și cum toate ar porni de la asta...probleme hormonale, depresie, stări de anxietate, angoasă, agitație nejustificată...Iar dacă facem asta cu cineva care nu ne transmite nicio emoție sau stare profundă și cu care nu avem nicio conexiune, atunci nu simțim nimic in momentul acela și ne simtim apoi și mai singuri, mai fazi, mai dezgustați de noi înșine, mai goi și mai neîmpliniți? Cum ne mai putem conecta cu divinitatea după așa o experiență?? Cât de greu e? Sau nici nu ne mai gândim să o facem?? De ce ne este atât de frică de singurătate? Sunt sigură că nu sunt singura care și-a pus astfel de întrebări...voi ce părere aveți?
Life is a mistery...
RépondreSupprimerPui prea multe intrebari :) dupa ce aflii raspunsurile astora, o sa ai alte intrebari, si probabil nu vei fi multumita de raspunsuri...
RépondreSupprimerCe comentariu incurajator, Adi...da, stiu ca pui multe, poate prea multe intrebari, dar voiam pareri macar pentru unele dintre ele...aia era ideea, like a conversation, u know.
RépondreSupprimerDa, eu pun prea multe...v-ati prins voi...
RépondreSupprimerAsculta, Iulia, eu stiu raspunsul la toate intrebarile tale:p Iubirea merita cautata o viata intreaga, dar perechea potrivita nu exista. In fiecare zi ai posibilitatea de a intalni o persoana cu care ai putea petrece tot restul vietii, sau care sa te completeze perfect, ideea e sa iti deschizi sufletul, in fiecare zi o relatie e pe punctul de a se forma, dar de obicei noi suntem cei care punem bariere. Intr-una din aceste zile, cand circumstantele vor fi propice, vei intalni pe cineva care iti va da mereu pofta de zambete si o stare de armonie cu tine. pupicei:* alexandrina
RépondreSupprimerMerci, Alexandrina! Da, intr-un fel, ai mare dreptate, noi punem bariere, insa...nu stiu, nu cred ca tine doar de asta. Well, in capul meu sunt prea multe, e mai bine sa las lucrurile sa vina de la sine, vom vedea...
RépondreSupprimerTrist, dar adevarat. Si eu sunt singura si am fost singura mult timp, si in toate cazurile am avut pereche doar ca sa nu stau singura, dar m-am simtit apoi si mai rau, pentru ca nu m-am identificat cu persoana respectiva. Acum gandesc "e mai bine singura decat prost insotita", dar si asta doare. Nu stiu nici eu cum e mai bine! Cred ca daca esti intr-o stare asemanatoare cel mai recomandat e sa ai grija de tine insati, sa faci activitati care sa te bucure, sa iti cultivi inteligenta citind, sa asculti muzica, sa vezi un film de calitate, sa te relationezi cu cei din jur... In nici un caz nu trebuie sa te izolezi complet, si mai ales nu fii disperat/a, cu cat cauti mai mult ceva cu atat gasesti mai putin. Lasa lucrurile sa decurga de la sine, si incearca sa gandesti pozitiv. E usor sa te deprimi cand ii vezi pe altii care au pereche, dar tristetea nu ajuta cu nimic. Imi vine acum in minte acel proverb "fericirea nu este destinatia la care trebuie sa ajungi, ci drumul"
RépondreSupprimerTe pup Iulia :* si noroc unde ai nevoie :D
Merci, Diana, e foarte adevarat ce spui, marele secret este sa chiar invatzam sa traim asa!
RépondreSupprimer